|   Româna  |   Русский  |   English  |  
 
Prima Contact Harta
Cuvinte cheie
 
Prima   |  Activităţi   |  Documentele de politici educaţionale

Curriculumul pentru „Educaţia Timpurie”

imprimare  
Curriculumul pentru „Educaţia Timpurie”
Standardele educaţionale

Curriculumul pentru „Educaţia timpurie” constituie un document de politica educaţională care reflecta concepţia pedagogica asupra educaţiei copilului din Republica Moldova la vîrsta timpurie şi preşcolară, de la 1 la 7 ani. Rolul acestui document este acela de a orienta cadrele didactice în proiectarea, organizarea si realizarea activităţilor educaţionale din perspectiva unei noi viziuni pedagogice asupra copilului şi educaţiei.

Acest curriculum este primul document elaborat dintr-un set de documente preconizate pentru educaţia timpurie şi preşcolară: ghidul de implementare a curriculumului, standardele educaţiei, materiale didactice, etc. Implementarea lui se va realiza cu sprijinul materialelor enumerate. Toate cadrele didactice vor aplica curriculumul în acord cu Concepţia educaţiei copiilor de vîrstă timpurie şi preşcolară revizuită, cu Legea Învăţămîntului din Republica Moldova şi cu Convenţia ONU despre drepturile copiilor.

Declaraţia adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la cea de a XXVI-a Sesiune Specială din data de 10 mai 2002 cuprinde principiile care ghidează mişcarea globală internaţională de construcţie a unei lumi demne pentru copii şi care constituie, de asemenea, jaloane pentru construcţia unui sistem de educaţie timpurie a copiilor. Dintre aceste principii următoarele constituie cheia de boltă pentru soliditatea si viabilitatea acestui sistem:

  • Interesele superioare ale copiilor trebuie sa fie principalul obiectiv pentru toate acţiunile legate de copii.
  • Investiţia în copii şi respectarea drepturilor lor este una dintre modalităţile cele mai eficiente de eradicare a sărăciei.
  • Orice copil este născut liber si egal în demnitate si drepturi.
  • Copiii trebuie sa aibă parte de un start cît mai bun în viaţă.
  • Copiii şi adolescenţii sînt cetăţeni care dispun de capacitatea de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru toţi.
  • Realizarea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului necesită reînnoirea voinţei politice, mobilizarea si alocarea unor resurse suplimentare la nivel naţional si internaţional, avîndu-se în vedere urgenţa si gravitatea nevoilor speciale ale copiilor.
  • O lume mai bună pentru copii este o lume în care toţi copiii se vor putea bucura de anii copilăriei – un timp al jocului si al învăţării, cînd copiii sînt iubiţi, respectaţi si alintaţi, cînd drepturile le sînt promovate şi protejate, fără nici un fel de discriminare, cînd siguranţa si bunăstarea lor sînt considerate primordiale şi cînd se pot dezvolta în sănătate, pace si demnitate.

Curriculumul privind educaţia timpurie şi preşcolară, avînd un puternic caracter inclusiv, se referă la toţi copiii de la 1 la 7 ani din Republica Moldova, indiferent de sex, etnie, statut socio-economic, religie.

[DOC] Descarcă curricula pentru educaţia preşcolară
[DOC] Formular de înregistrare a datelor
[RAR] Ghidul pentru cadrele didactice pentru educaţia timpurie
[DOC] Ghid de aplicare a Instrumentului de evaluare a competenţelor profesionale ale cadrului didactic
[DOC] Instrument de evaluare cadru didactic
[DOC] Standarde pentru cadre didactice finale
[DOC] Standarde de învăţare şi dezvoltare

Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase
Prima   Contact   Harta
 
Copyright © 2017
Ministerul Eduсaţiei al Republicii Moldova
Toate Drepturile Rezervate.

Total vizitatori: 652959  |   ieri: 319  |   azi: 8  |   online: 8
Tel. (+373 22) 23 38 97
Fax +373 22 23 31 39
Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, MD-2033 Chişinău, Republica Moldova, bir. 431
Email: proiectpge@gmail.com